Descriere
Roșiile heirloom sau tradiționale sunt obținute din semințe moștenite din generație în generație, aceste soiuri au o vechime de zeci de ani, chiar mai mult în unele cazuri. Semințele au fost păstrate de bunicii noștri, dar din păcate în prezent sunt tot mai rare și le găsim doar la colecționari, la cei care apreciază valoarea deosebită a acestor soiuri.
În prezent fermierii cultivă doar roșii obținute din semințe hibrid, care au randamente mult mai mari, forme perfecte și rezistă mult timp pe rafturile supermarketurilor. Deși roșiile heirloom sunt perisabile, nu prezintă aspectul comercial ca al hibrizilor, sunt incomparabil mai gustoase, mai sănătoase decât hibrizii moderni și au un conținut mai mare de vitamine și minerale.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.