Prima recoltă de arahide (alune de pământ)

Au originea în America de Sud şi au fost aduse în Europa de exploratorii spanioli, de aici fiind răspândite în toată Asia și Africa. Deşi arahidele  (alunele de pământ) de pe rafturile supermarketurilor se aduc din import, ele se pot cultiva uşor şi la noi. Anul acesta am obţinut prima recoltă din răsadurile ce le-am pus în primăvară.

După ce se scot alunele crude (nu prăjite) din coajă, se pot semăna direct în sol la o adâncime de 5-7 cm sau ca răsad, aşa cum am procedat noi. Distanţa dintre plante este de 20 cm, iar temperatura solului pentru germinare trebuie să fie de minim 15 0C. Perioada de vegetaţie până la recoltare este de 120-150 zile, în funcţie de soi şi de condiţiile climatice. Se recoltează înainte de primele brume, noi am scos alune încă din septembrie, fiind în spaţiu protejat au ajuns mai repede la maturitate.  Preferă un sol uşor, fertilitate medie, cu pH 5,8-7 , terenuri însorite şi udare mai ales în perioadele secetoase.

După aproximativ o lună de la răsărire apar florile de culoare galbenă care se autopolenizează şi vor fructifica. Dezvoltarea alunelor va avea loc după ce lăstarii cu păstăile formate din flori vor penetra solul. Din acest moment, alunele mai au nevoie de 60-70 zile să ajungă la maturitate pentru a fi recoltate. După recoltare se pun la uscat cîteva zile pentru o păstrare îndelungată.

Alunele de pământ fac parte din familia leguminoaselor, iar rădăcinile lor fixează azotul în sol. Ca plante companion se recomandă asocierea cu sfecla, morcovii, iar salata, ridichiile, spanacul se simt foarte bine alături de alune, mai ales că se recoltează înainte ca lăstarii de alune să se înfigă în sol. Nu se cultivă alături de ceapă, praz sau usturoi şi se evită plantele înalte care pot să le umbrească, inhibând astfel dezvoltarea păstăilor cu alune în sol.

În prezent, alunele din magazine sunt diferiţi hibrizi, noi am cultivat două varietăţi heirloom, Tennessee Red şi Deep Black. Deşi hibrizii produc mai mult, soiurile cultivate sunt mult mai gustoase. Pot spune cu certitudine că sunt cele mai gustoase alune pe care le-am mâncat vreodată.

Deep Black, un soi originar din Carolina de Sud, se remarcă prin culoarea neagră, păstăii produc 3-4 alune, recoltarea se face după 140-150 zile.

Tennesse Red soi cultivat înainte de 1930 în SUA, cu perioada de vegetaţie de 120-130 zile, în fiecare păstaie se dezvoltă 2-5 alune de culoare roşie.

Alunele de pământ consumate în stare crudă sunt o excelentă sursă de alimentaţie, bogată în vitamine, minerale şi proteine. Au o serie de beneficii asupra sănătăţii, previn unele forme de cancer, apariţia bolii Alzheimer, ajută sistemul nervos, oferă protecţie cardiovasculară, conţinutul ridicat de vitamina E ajută la menţinerea aspectului tânăr etc.

Primele răsaduri de alune de pământ

Primele răsaduri de alune de pământ

Alunele de pământ se dezvoltă foarte bine în solar

Alunele de pământ se dezvoltă foarte bine în solar

Alunele de pământ se dezvoltă foarte bine în solar

Alunele de pământ se dezvoltă foarte bine în solar

Alunele de pământ se dezvoltă foarte bine alături de ardei

Alunele de pământ se dezvoltă foarte bine alături de ardei

Alunele de pământ înainte de recoltare

Alunele de pământ înainte de recoltare

Alunele de pământ - prima recoltare în septembrie

Alunele de pământ – prima recoltare în septembrie

Tufă cu alune de pământ

Tufă cu alune de pământ

Alune de pământ

Alune de pământ

Alune de pământ puse la uscat

Alune de pământ puse la uscat

Delicioasele soiuri de alune de pământ heirloom Tennesse Red şi Deep Black

Delicioasele soiuri de alune de pământ heirloom Tennesse Red şi Deep Black

13 thoughts on “Prima recoltă de arahide (alune de pământ)

Dă-i un răspuns lui Cobuz Anisoara Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *