În vizită la Bec Hellouin (Franţa) – una dintre cele mai renumite ferme ecologice şi de permacultură din lume

În această vară am avut şansa să ajungem în Franţa, la Bec Hellouin, una dintre cele mai renumite ferme ecologice şi de permacultură din lume, deţinută de Perrine şi Charles Herve-Gruyer.

Această fermă este un model care ne inspiră de multă vreme în ceea ce dorim să realizăm şi chiar dacă am parcurs un drum de 4500 km (dus-întors) pentru 3 ore de vizită dintr-o zi de joi, efortul a meritat din plin. Cele câteva sute de poze, discuţiile purtate la fermă cu voluntarii din toată lumea, prieteniile legate cu fermieri care au pasiuni comune (permacultură, grădinărit ecologic), reprezintă experienţe şi informaţii extrem de valoroase pentru proiectul pe care ni l-am propus.

Ferma Bec Hellouin este în primul rând o poveste de dragoste între natură şi familia Herve-Gruyer. În 2003, Perrine din avocat responsabil de departamentul juridic al unei companii din Asia, iar Charles  angajat la protecția mediului, călătorind în jurul lumii pe iahtul școală Fleur de Lampaul, au lăsat viaţa agitată a oraşului pentru a-şi cultiva hrana sănătoasă cu propriile mâini, în armonie cu natura, pentru cei 6 membri ai familiei.

Cu filozofia lor de viaţă, au creat pe 3,5 hectare de teren cu sol mai puţin prietenos pentru agricultură, lângă una dintre cele mai frumoase localităţi din Franţa, Bec Abbey, o insulă de fertilitate care îi hrănește şi, aşa cum afirmă, această realizare le oferă un sentiment de securitate și bunăstare infinit mai satisfăcător decât un cont bancar bine aprovizionat. Ca şi cercetător marin, Charles a călătorit mult în lume, a cunoscut multe popoare, culturi, dar poate cel mai mult a fost influenţat de triburile indiene din Amazon, de la care a învăţat că atunci „Când un om alb moare, el vrea să lase bani pentru copiii săi, iar când un indian moare, el vrea să lase copacii lor „.

Fără pregătire de specialitate, dar inspiraţi de Eliot Coleman, pionierul agriculturii ecologice din SUA şi de grădinile pariziene vechi ale secolului al XlX-lea, au pornit în această aventură cu multe obstacole, momente de descurajare, împotriva curentului dominat de o agricultură super intensivă şi chimizată, care conduce în final la o despărţire a omului de natură şi o alimentaţie nesănătoasă la pachet cu bolile moderne cancer, diabet şi cele cardiovasculare.

Perseverenţa şi efortul lor  în final au dat rezultate, conceptul realizat cu multă dragoste şi respect faţă de natură la ferma Bec Hellouin a creat un loc de o frumusețe și armonie deosebite, au recreat Grădina Edenului, aşa cum spun Bill Molisson şi David Holmgren în prima lor carte despre permacultură, în care biodiversitatea animalelor, insectelor şi a plantelor coabitează cât mai fericit posibil. Modelul fermei Bec Hellouin este unul sustenabil, care ar trebui sa hrănească omenirea, în contradicţie totală cu agricultura modernă chimizată care a distrus în câteva decenii 30% din terenul arabil de pe planetă, prin epuizare, deşertificare, terenuri golite de materia organică, de viaţa din sol, iar monoculturile au distrus biodiversităţi.

Anual vin mii de vizitatori la ferma Bec Hellouin, care a devenit obiect de studiu pentru cercetători, fermieri din toată lumea, chiar în timpul vizitei noastre am cunoscut un grup de tineri arhitecţi din Uruguay, veniţi să se inspire din acest concept pentru a implementa principii de permacultură în ţara lor.

S-a înfiinţat Școala de Permacultură Bec Hellouin, la fermă se derulează o serie de parteneriate cu organizații științifice, autoritățile locale și Comunitatea Europeană, programe de cercetare cu Institutul Sylva, Institutul Național de Cercetare Agricolă din Franţa, AgroParisTech (Grupul de Cercetare privind Agricultura Ecologică) etc., trecând astfel de la o abordare empirică la o bază științifică. De exemplu, un lot de 1000 mp, pe care se aplică agricultură ecologică şi principii din permacultură, este monitorizat de o echipă de cercetători, măsurându-se anual performanţele economice. Astfel, în perioada aprilie 2014 – martie 2015 s-au obţinut pe acest lot experimental venituri de 51.724 euro ! Chiar şi la preţurile produselor agricole ecologice din Franţa, rezultatele sunt spectaculoase. Scopul acestui studiu de caz este de a demonstra că micii fermieri pot să se autosusţină aplicând principii ecologice, de permacultură şi se poate produce mai mult pe o suprafață mică, eliberând astfel terenuri agricole pentru plantarea de pomi fructiferi sau crearea de biodiversităţi.

Schimbarea în metodele de producere a alimentelor de la ferma Bec Hellouin, poate de asemenea contribui semnificativ la transformarea necesară civilizației noastre, de la distribuirea inechitabilă a resurselor planetei, bazată pe acumularea în mâinile unei minorități, la o societate echitabilă, care gândeşte global, dar acţionează local.

Ferma Bec Hellouin este situată în Normandia, într-o zonă foarte pitorească

Ferma Bec Hellouin este situată în Normandia, într-o zonă foarte pitorească

După un drum de peste 2000 km, iată-ne ajunşi la ferma Bec Hellouin

După un drum de peste 2000 km, iată-ne ajunşi la ferma Bec Hellouin

Primii vizitatori, din toată lumea, aşteaptă la poarta fermei cu 2 ore înainte de deschidere, printre care ne aflăm şi noi :)

Primii vizitatori, din toată lumea, aşteaptă la poarta fermei cu 2 ore înainte de deschidere, printre care ne aflăm şi noi 🙂

Multă biodiversitate, pomi fructiferi, măcriş şi alei mulcite cu tocătură de crengi

Multă biodiversitate, pomi fructiferi, măcriş şi alei mulcite cu tocătură de crengi

Straturi umplute cu compost, cu lăţimea de 1,2 m. Scândurile cu dimensiunea de 1,2 m de la capete ajută mult la delimitarea straturilor, nu mai trebuie batuţi ţăruşi şi măsurată distanţa pentru delimitare.

Straturi umplute cu compost, cu lăţimea de 1,2 m. Scândurile cu dimensiunea de 1,2 m de la capete ajută mult la delimitarea straturilor, nu mai trebuie batuţi ţăruşi şi măsurată distanţa pentru delimitare.

Multe iazuri cu biodiversitate

Multe iazuri cu biodiversitate

Iaz cu nuferi si alte plante de apă ce atrag insecte, amfibieni

Iaz cu nuferi si alte plante de apă ce atrag insecte, amfibieni

Grădina Mandala în formă de cerc, straturi înălţate umplute cu compost şi mulcite cu paie

Grădina Mandala în formă de cerc, straturi înălţate umplute cu compost şi mulcite cu paie

Gălbenele, mangold, regina nopţii şi multe plante de apă în jurul iazului

Gălbenele, mangold, regina nopţii şi multe plante de apă în jurul iazului

Un exemplu foarte reprezentativ - pomi fructiferi roditori, foarte sănătoşi, fără tratamentele chimice aplicate în culturile convenţionale

Un exemplu foarte reprezentativ – pomi fructiferi roditori, foarte sănătoşi, fără tratamentele chimice aplicate în culturile convenţionale

Între dovleci, cosmos şi rudbeckia pentru atragerea polenizatorilor

Între dovleci, cosmos şi rudbeckia pentru atragerea polenizatorilor

Raised bed cu pepeni roşii, la capăt conduraşi - plantă capcană

Raised bed cu pepeni roşii, la capăt conduraşi – plantă capcană

Straturile experimentale pentru cercetători - fac parte din lotul de 1000 mp pentru culturi intensive în sistem ecologic şi aplicând principii din permacultură

Straturile experimentale pentru cercetători – fac parte din lotul de 1000 mp pentru culturi intensive în sistem ecologic şi aplicând principii din permacultură

Kale, salvie, lavandă, ceapă etc. în straturile din grădina Mandala, totul este mulcit cu paie

Kale, salvie, lavandă, ceapă etc. în straturile din grădina Mandala, totul este mulcit cu paie

Strat înălţat cu compost , cultivat cu sfeclă roşie

Strat înălţat cu compost , cultivat cu sfeclă roşie

Varză, fenicul, gulii, sfeclă etc.

Varză, fenicul, gulii, sfeclă etc.

Gulii, fenicul

Gulii, fenicul

Straturi din grădina Mandala

Straturi din grădina Mandala

Diferite legume şi flori plantate printre pomii fructiferi

Diferite legume şi flori plantate printre pomii fructiferi

Un măgăruş simpatic :)

Un măgăruş simpatic 🙂

Grădina nouă, alee mulcită integral cu paie, cu straturi înălţate populate cu pomi şi arbuşti fructiferi, legume. Probabil aceste straturi sunt hugelkultur.

Grădina nouă, alee mulcită integral cu paie, cu straturi înălţate populate cu pomi şi arbuşti fructiferi, legume. Probabil aceste straturi sunt hugelkultur.

Raised beds în solar cu mangold

Raised beds în solar cu mangold

În raised beds cu vinete sunt la fiecare stâlp al solarului câte o viţă de vie

În raised beds cu vinete sunt la fiecare stâlp al solarului câte o viţă de vie

Roşii acompaniate de ceapă şi vinete mulcite cu tocătură de crengi

Roşii acompaniate de ceapă şi vinete mulcite cu tocătură de crengi

Culturi intercalate pentru valorificarea la maxim a straturilor din solar - castraveţi cu ceapă, ardei cu salată

Culturi intercalate pentru valorificarea la maxim a straturilor din solar – castraveţi cu ceapă, ardei cu salată

Straturi cu oca şi mangold

Straturi cu oca şi mangold

Coteţ cu găini în solar. Un principiu din permacultură - după ce rosiile sunt culese de pe primele etaje, găinile sunt lăsate libere prin solar, unde pasc buruieni, scurmă (afânează solul), fertilizează natural solul. Vinetele sunt în raised beds înălţate la 60 cm, astfel să nu ajungă păsările.

Coteţ cu găini în solar. Un principiu din permacultură – după ce rosiile sunt culese de pe primele etaje, găinile sunt lăsate libere prin solar, unde pasc buruieni, scurmă (afânează solul), fertilizează natural solul. Vinetele sunt în raised beds înălţate la 60 cm, astfel să nu ajungă păsările.

Vinete în raised beds

Vinete în raised beds

Cleome în solar printre legume pentru atragerea polenizatorilor

Cleome în solar printre legume pentru atragerea polenizatorilor

Ceapa un excelent companion pentru roşii, ţine sub control bolile fungice, în special mana

Ceapa un excelent companion pentru roşii, ţine sub control bolile fungice, în special mana

Se întâmplă şi la case mari - un atac masiv de musculiţa albă la castraveţi. În agricultura ecologică trebuie să admitem şi astfel de pierderi, nu vom putea controla în totalitate bolile şi dăunătorii.

Se întâmplă şi la case mari – un atac masiv de musculiţa albă la castraveţi. În agricultura ecologică trebuie să admitem şi astfel de pierderi, nu vom putea controla în totalitate bolile şi dăunătorii.

Capcane cu lipici galbene şi o mulţime de buburuze şi muşte încearcă să echilibreze situaţia :)

Capcane cu lipici galbene şi o mulţime de buburuze şi muşte încearcă să echilibreze situaţia 🙂

O excelentă organizare - fiecare strat este numerotat pentru aplicarea rotaţiei culturilor, o planificare a culturilor pe un an de zile, cine răspunde de anumite zone etc.

O excelentă organizare – fiecare strat este numerotat pentru aplicarea rotaţiei culturilor, o planificare a culturilor pe un an de zile, cine răspunde de anumite zone etc.

La intrarea în fermă o dată pe săptămână vin clienţii după legume ecologice, cu comandă în prealabil

La intrarea în fermă o dată pe săptămână vin clienţii după legume ecologice, cu comandă în prealabil

Bunătăţi de la fermă

Bunătăţi de la fermă

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *